Prima zi de toamnă grea, cu vânt îngheţat şi ploaie rece, Bacovia e blând în slovă faţă de cum a fost în urmă cu o săptămână Bucureştiul biciuit de rafale. In aşa o după-amiază urâcioasă, trei spaţii îşi aşteptau vizitatorii, două cu vorbe, vin, cozonac şi un al treilea cu expoziţia deschisă mai înainte cu o zi.
In acea după-amiază am cunoscut-o aşadar pe Cora Giodîc-Postelnicu. A deschis larg şi cu vitejie porţile expoziţiei sale. Cora este aşa cum mi-am închipuit-o, un artist care îşi trăieşte creaţiile. Ne-a spus că lucrează de un an pentru a da viaţă figurinelor sale. Alături de familia sa, de copiii săi (cei adevăraţi - foto alăturat) de grafica şi de personajele sale, puteai să ţi-o închipui la vernisaj pe Cora, încremenind la rându-i într-o poziţie suspendată. Totalmente aeriană, a prins cu iute dibăcie o ramură cu fructe mari, portocalii, primită în dar, fix pe perete.
Gest de artist.
Până pe 13 noiembrie, Elite Art Gallery, pe Academiei la nr. 15, găzduieşte copiii mulţi ai Corei - papier mache şi grafică.
In acea după-amiază am cunoscut-o aşadar pe Cora Giodîc-Postelnicu. A deschis larg şi cu vitejie porţile expoziţiei sale. Cora este aşa cum mi-am închipuit-o, un artist care îşi trăieşte creaţiile. Ne-a spus că lucrează de un an pentru a da viaţă figurinelor sale. Alături de familia sa, de copiii săi (cei adevăraţi - foto alăturat) de grafica şi de personajele sale, puteai să ţi-o închipui la vernisaj pe Cora, încremenind la rându-i într-o poziţie suspendată. Totalmente aeriană, a prins cu iute dibăcie o ramură cu fructe mari, portocalii, primită în dar, fix pe perete.
Gest de artist.
Până pe 13 noiembrie, Elite Art Gallery, pe Academiei la nr. 15, găzduieşte copiii mulţi ai Corei - papier mache şi grafică.
De ce am trecut şi pe la Căminul Artei? Ca să mă îndrăgostesc!
In urmă cu ceva timp nu am reuşit să ajung să văd grafica lui Constantin Rusu, 4 lucrări expuse alături de colegi în spaţiul generos de lângă Arhitectură.
Peste drum aşadar de Elite Art Gallery, o oră târzie din săptămâna trecută şi speranţa că o să mai găsesc lucrările artistului, expuse. Fără să dau atenţie afişului, intru şi dau roată jur-împrejur în căutarea numelui. Urc, o descopăr pe "Ana", nu îl găsesc pe Constantin, cobor, o iau de la capăt. Din nou ajung în faţa "Anei" şi încep să dau atenţie mai multă spaţiului în care mă aflu şi însăşi expoziţiei pe care o vizitez. Sunt la Expoziţia de Grafică Românească, cea de-a patra ediţie din câte mă lămuresc ulterior şi iarăşi cad în admiraţia Anei. Este o figură dulce de fetiţă, un copil pişicher, care din orice colţ al etajului m-aş afla, mă cheamă. Marker permanent pe pânză, 60/80 cm ("Ana" - foto supra) şi un artist plastic pe care ulterior îl "google"-esc şi care mă pune serios pe gânduri (de colecţionar). Până pe 12 noiembrie, la Căminul Artei, Ioana-Elena Cinca.
Dacă m-am lămurit unde sunt (ceea ce niciodată nu e prea târziu) şi dacă însăşi scopul pentru care venisem nu se mai poate împlini, privesc în continuare. Grafica va avea în seria colecţionarului aici, pe blog, câteva capitole distincte, timp să am să vă povestesc tot ceea ce cred. Insă dacă veţi ajunge pentru "Ana" până pe 12 noiembrie la Căminul Artei, căutaţi-o din priviri şi pe Cristina Bolborea. Două dintre lucrările ei expuse sunt spectaculoase. Catalogul expoziţiei o reţine pe cea de-a treia, intitulată "Invitaţie" - lucrare din 2013, tuş şi guaşă pe hârtie, 100/60 cm. Nu pot face eu analiza de plasticitate pe care criticul o iniţiază de câte ori e invitat, dar pot privi şi anunţa în public, cu priceperea mea subiectivă, lucrarea care îmi place. Sub acest beneficiu de inventar, ceramica transpusă în pânzele doamnei Bolborea duce către o nouă etapă în evoluţia personalităţii sale creatoare. Este de urmărit, este de colecţionat.
Si pentru că în jos spre Dâmboviţa cea cristalin curgătoare (nu ştiu de unde mi-a venit bazaconia asta!) era drumul meu în seara cu pricina şi mai ales pentru că un domn extrem de simpatic îmi transmisese şi o invitaţie, intru, inainte de cina cu prietenii şi în spaţiul expoziţional Irecson. Vernisaj Mihai Potcoavă, pictură.
Acuma, oameni dragi, ce să vă povestesc eu dumneavoastră şi cum să mă înţelegeţi mai bine. Hai s-o iau pe scurtătură: am 43 de ani. "Ana" pe pereţii mei ar arăta splendid, suspensiile colorate ale Corei, personajele, caii şi grafica ei şi-ar găsi de asemenea locul... unde l-aş pune pe pictorul Potcoavă?
Incape fără îndoială în orice casă de om aşezat. Sa îmi fie iertat, eu nu mă simt aşa. Vagabondez, sunt mereu într-o schimbare, ca să nu îi zic auto-laudativ evoluţie. Nu mă sperie papier mache şi nici marker permanent pe tablourile atârnate pe pereţi.
Nu mă sperie pe de altă parte nici pictura lui Potcoavă, însă cred că numai în camera serii s-ar potrivi, acolo poate, deasupra noptierei.
Efemeritatea Corei şi a Ioanei, clipele, atomii pe care lucrările lor plastice le transmit sunt mult mai apropiate de stilul meu de viaţă...
Aaaa, ce m-a prins în vrajă la pictorul Potcoavă? Nostalgice, nişte acoperişuri din mahalaua mea... Probabil printre puţinele lucrări care nu se vor vinde. Ori poate, cine ştie?
Oricum ar fi, 3 expoziţii deschise, avem de toate gusturile şi pentru toate vârstele. Bucureştiul nu are de ce să se plângă şi nici voi, dragilor. Mergeţi şi colecţionaţi!
Pe curând,
C.
In urmă cu ceva timp nu am reuşit să ajung să văd grafica lui Constantin Rusu, 4 lucrări expuse alături de colegi în spaţiul generos de lângă Arhitectură.
Peste drum aşadar de Elite Art Gallery, o oră târzie din săptămâna trecută şi speranţa că o să mai găsesc lucrările artistului, expuse. Fără să dau atenţie afişului, intru şi dau roată jur-împrejur în căutarea numelui. Urc, o descopăr pe "Ana", nu îl găsesc pe Constantin, cobor, o iau de la capăt. Din nou ajung în faţa "Anei" şi încep să dau atenţie mai multă spaţiului în care mă aflu şi însăşi expoziţiei pe care o vizitez. Sunt la Expoziţia de Grafică Românească, cea de-a patra ediţie din câte mă lămuresc ulterior şi iarăşi cad în admiraţia Anei. Este o figură dulce de fetiţă, un copil pişicher, care din orice colţ al etajului m-aş afla, mă cheamă. Marker permanent pe pânză, 60/80 cm ("Ana" - foto supra) şi un artist plastic pe care ulterior îl "google"-esc şi care mă pune serios pe gânduri (de colecţionar). Până pe 12 noiembrie, la Căminul Artei, Ioana-Elena Cinca.
Dacă m-am lămurit unde sunt (ceea ce niciodată nu e prea târziu) şi dacă însăşi scopul pentru care venisem nu se mai poate împlini, privesc în continuare. Grafica va avea în seria colecţionarului aici, pe blog, câteva capitole distincte, timp să am să vă povestesc tot ceea ce cred. Insă dacă veţi ajunge pentru "Ana" până pe 12 noiembrie la Căminul Artei, căutaţi-o din priviri şi pe Cristina Bolborea. Două dintre lucrările ei expuse sunt spectaculoase. Catalogul expoziţiei o reţine pe cea de-a treia, intitulată "Invitaţie" - lucrare din 2013, tuş şi guaşă pe hârtie, 100/60 cm. Nu pot face eu analiza de plasticitate pe care criticul o iniţiază de câte ori e invitat, dar pot privi şi anunţa în public, cu priceperea mea subiectivă, lucrarea care îmi place. Sub acest beneficiu de inventar, ceramica transpusă în pânzele doamnei Bolborea duce către o nouă etapă în evoluţia personalităţii sale creatoare. Este de urmărit, este de colecţionat.
Si pentru că în jos spre Dâmboviţa cea cristalin curgătoare (nu ştiu de unde mi-a venit bazaconia asta!) era drumul meu în seara cu pricina şi mai ales pentru că un domn extrem de simpatic îmi transmisese şi o invitaţie, intru, inainte de cina cu prietenii şi în spaţiul expoziţional Irecson. Vernisaj Mihai Potcoavă, pictură.
Acuma, oameni dragi, ce să vă povestesc eu dumneavoastră şi cum să mă înţelegeţi mai bine. Hai s-o iau pe scurtătură: am 43 de ani. "Ana" pe pereţii mei ar arăta splendid, suspensiile colorate ale Corei, personajele, caii şi grafica ei şi-ar găsi de asemenea locul... unde l-aş pune pe pictorul Potcoavă?
Incape fără îndoială în orice casă de om aşezat. Sa îmi fie iertat, eu nu mă simt aşa. Vagabondez, sunt mereu într-o schimbare, ca să nu îi zic auto-laudativ evoluţie. Nu mă sperie papier mache şi nici marker permanent pe tablourile atârnate pe pereţi.
Nu mă sperie pe de altă parte nici pictura lui Potcoavă, însă cred că numai în camera serii s-ar potrivi, acolo poate, deasupra noptierei.
Efemeritatea Corei şi a Ioanei, clipele, atomii pe care lucrările lor plastice le transmit sunt mult mai apropiate de stilul meu de viaţă...
Aaaa, ce m-a prins în vrajă la pictorul Potcoavă? Nostalgice, nişte acoperişuri din mahalaua mea... Probabil printre puţinele lucrări care nu se vor vinde. Ori poate, cine ştie?
Oricum ar fi, 3 expoziţii deschise, avem de toate gusturile şi pentru toate vârstele. Bucureştiul nu are de ce să se plângă şi nici voi, dragilor. Mergeţi şi colecţionaţi!
Pe curând,
C.
RSS Feed