Micul cumparator va merge cel mai adesea in pietele de vechituri si va cauta obligatoriu in traseul sau magazinele de antichitati.
Un nivel mai sus si va face si cautari in mediul on-line.
Un nivel mai sus si va face si cautari in mediul on-line.
Primul pas spre pietele de vechituri sunt propriile familii (acesta ar fi trebuit sa fie probabil intaiul articol al seriei). Cu cat neamul este mai numeros si mai intins teritorial, cu atat veti avea sanse mai mari sa gasiti ceva prin podurile, subsolurile, beciurile, camarile sau casele verilor, unchilor sau cumnatilor.
Nu neglijati aceasta piata gratuita de vechituri si cultivati si din acest punct de vedere relatiile cu toata lumea.
Imi amintesc de fascinatia pe care o crea in mintea mea o frumoasa cana pentru apa, albastruie, din ceramica, ciobita si cu un broscoi urat, gata sa sara pe tine, pe toarta; cana prafuita zacea aruncata printre alte doage in podul enorm al casei verisoarei mele.
Cand m-am facut mai mare am inceput sa i-o cer. Abia atunci cana, care provenea din casa bunicilor nostri, neavand practic nici o alta valoare decat cea sentimentala, a reinviat. Cred ca si acum impodobeste gradina aceleaiasi case... drumurile ne-au aruncat pe fiecare in alt loc si eu nu am mai vazut de mult timp nici podul, nici cana...
Cu singuranta insa ca verisoara nu mi-a daruit-o, pentru ca si ea, la randu-i, este atinsa de microbul colectionarii si are un cult pentru bunicii nostri. Cat despre alte obiecte ale ei, ne tachinam si acuma, reciproc. Iar pasiunea continua inca o generatie dupa.
Altii in schimb s-au uitat un pic ciudat la mine cand mi-am bagat nasul prin sipete, dar au mai dat, pe ici pe colo, cata ceva. Uneori chiar mult, nestiind, in cele mai multe cazuri ce sa faca cu asemenea obiecte.
Cea mai nostima poveste legata de asta a fost aceea a lampilor de gaz. Fara sa fiu un colectionar al acestui tip de obiecte, am fost in ipoteza de a cumpara, pentru completarea unui decor rustic, lampi de gaz. Le-am gasit, ceramica contemporana, pictata manual, in Cipru. Un obscur olar la o margine de drum inca manufactura astfel de obiecte. Lampile erau mari, frumoase, delicat decorate si indeplineau scopul pentru care le achizitionam. Dar s-au dovedit, odata ajunsi inapoi acasa, ca insuficiente. Asa ca, aflandu-ma prin peripluri pe la rude, am inceput sa cer... Incetul cu incetul am strans lampi de gaz din toate casele prin care am trecut (mai putin din a mamei, care a recunscut franc ca le-a aruncat pe toate). Iar astazi inca mai am cate o ruda indepartata care imi spune, indata ce ma vade: mai cauti lampi de gaz? Mi se dusese buhul...
In general obiectele traditionale sunt inca bine pastrate in podurile si beciurile caselor de la tara. Si sunt gratis! Va amintesc aici ca marii colectionari aveau pe langa valoroase picturi, in mod obligatoriu, arta populara: scoarte, cani, strachini, mobilier.
Un tip de colectie de altfel la indemana oricui, care poate fi inceputa si astazi, prin mici achizitii de ceramica de Horezu ori de Corund (Korond). Despre acest tip de colectii insa, cu alt prilej.
Pe curand,
C.
Nu neglijati aceasta piata gratuita de vechituri si cultivati si din acest punct de vedere relatiile cu toata lumea.
Imi amintesc de fascinatia pe care o crea in mintea mea o frumoasa cana pentru apa, albastruie, din ceramica, ciobita si cu un broscoi urat, gata sa sara pe tine, pe toarta; cana prafuita zacea aruncata printre alte doage in podul enorm al casei verisoarei mele.
Cand m-am facut mai mare am inceput sa i-o cer. Abia atunci cana, care provenea din casa bunicilor nostri, neavand practic nici o alta valoare decat cea sentimentala, a reinviat. Cred ca si acum impodobeste gradina aceleaiasi case... drumurile ne-au aruncat pe fiecare in alt loc si eu nu am mai vazut de mult timp nici podul, nici cana...
Cu singuranta insa ca verisoara nu mi-a daruit-o, pentru ca si ea, la randu-i, este atinsa de microbul colectionarii si are un cult pentru bunicii nostri. Cat despre alte obiecte ale ei, ne tachinam si acuma, reciproc. Iar pasiunea continua inca o generatie dupa.
Altii in schimb s-au uitat un pic ciudat la mine cand mi-am bagat nasul prin sipete, dar au mai dat, pe ici pe colo, cata ceva. Uneori chiar mult, nestiind, in cele mai multe cazuri ce sa faca cu asemenea obiecte.
Cea mai nostima poveste legata de asta a fost aceea a lampilor de gaz. Fara sa fiu un colectionar al acestui tip de obiecte, am fost in ipoteza de a cumpara, pentru completarea unui decor rustic, lampi de gaz. Le-am gasit, ceramica contemporana, pictata manual, in Cipru. Un obscur olar la o margine de drum inca manufactura astfel de obiecte. Lampile erau mari, frumoase, delicat decorate si indeplineau scopul pentru care le achizitionam. Dar s-au dovedit, odata ajunsi inapoi acasa, ca insuficiente. Asa ca, aflandu-ma prin peripluri pe la rude, am inceput sa cer... Incetul cu incetul am strans lampi de gaz din toate casele prin care am trecut (mai putin din a mamei, care a recunscut franc ca le-a aruncat pe toate). Iar astazi inca mai am cate o ruda indepartata care imi spune, indata ce ma vade: mai cauti lampi de gaz? Mi se dusese buhul...
In general obiectele traditionale sunt inca bine pastrate in podurile si beciurile caselor de la tara. Si sunt gratis! Va amintesc aici ca marii colectionari aveau pe langa valoroase picturi, in mod obligatoriu, arta populara: scoarte, cani, strachini, mobilier.
Un tip de colectie de altfel la indemana oricui, care poate fi inceputa si astazi, prin mici achizitii de ceramica de Horezu ori de Corund (Korond). Despre acest tip de colectii insa, cu alt prilej.
Pe curand,
C.
RSS Feed