Micul cumparator va merge cel mai adesea in pietele de vechituri si va cauta obligatoriu in traseul sau magazinele de antichitati.
Un nivel mai sus si va face si cautari in mediul on-line.
Un nivel mai sus si va face si cautari in mediul on-line.
Asa cum spuneam in ultima discutie pe care am avut-o legata de anticariate, atmosfera magazinului favorit are un cuvant imporant de spus in fidelizarea clientelei.
Daca primirea pe care ti-o face Anticariat Unu din Bucuresti este de trei stele C. (ale mele, ale Colectionarului) nu acelasi lucru pot sa il spun despre platforma lor on-line.
General vorbind, pentru a mentine o astfel de interfata munca trebuie sa fie constanta. Daca nu am timp sa merg, indiferent la ce magazin, ar trebui sa pot intra pe site si sa gasesc in timp real marfa pe care o caut.
Programele de gestionare a stocurilor si legarea de interfata on-line sunt pesemne o chestiune mai tehnica, asa incat, de cele mai multe ori, site-urile anticariatelor nu sunt aduse la zi. Acesta este totusi cel mai fericit caz (ca sa ii lamuresc si pe cei din Academiei, este situatia lor).
La polul total opus sunt magazine de antichitati care afiseaza produse inexistente sau care nu le apartin.
Este o diferenta intre cele doua tipuri de produse, primele, cele inexistente sunt in general machetele pe care web-designerul le-a avut la dispozitie din baze de date free si le-a pus pe site ca sa arate bine (le veti deosebi prin perfectiunea scharfului fata de celelalte fotografii) dar care nu vor fi gasite "fizic" in nici un magazin; in schimb, produsele care nu le apartin sunt copii de imagini ale marfurilor aflate pe rafturile concurentei (asadar fotografia pare facuta in magazinul meu, ea insa este preluata fara nici un fel de compasiune legala, de la anticarul din Piata Ovidiu). Nu o sa intru mai mult in aceasta dezbatere care, oricat m-ar tenta, nu face obiectul acestui articol.
Cel mai prost stau anticariatele dichisite in fapt dar cu o interfata jalnica atunci cand vine vorba de on-line. Aici fie achizitorul nu are perceptia vremurilor, fie a intrat pe mana amatorilor. In cazul lor, afacerea are de pierdut; dupa o vizita virtuala, nu ma mai duc la magazin. Am intalnit deseori aceasta situatie la anticariatele care nu se gasesc in orasul meu, distanta geografica trimitandu-ma, prevenitor, la google. As fi vrut sa revizitez acele magazine, insa decrepitudinea ori falsitatea platformei lor on-line mi-au redirectionat plimbarile de achizitii.
In fine, neajunsul la care se expune cumparatorul pentru orice fel de antichitate prezentata bine si corect sau total esuat pe internet, este ca nu va beneficia de o mica marja de negociere, avantaj al vizitelor fidelizate la anticarul favorit.
Concluzionand, sunt cateva aspecte:
- platformele on-line ale anticariatelor nu reprezinta decat o sursa orientativa asupra obiectelor pe care le gasiti;
- imaginile de pe aceste site-uri trebuie analizate din perspectiva apartentei lor la macheta designerului de web sau a magazinului respectiv;
- preturile sunt intr-o mica masura negociabile, dar niciodata on-line.
Pe curand,
C.
Nota asupra imaginii: Anticariat Unu - Bucuresti, fotografie preluata de pe blogul Edgar Hauster.
Daca primirea pe care ti-o face Anticariat Unu din Bucuresti este de trei stele C. (ale mele, ale Colectionarului) nu acelasi lucru pot sa il spun despre platforma lor on-line.
General vorbind, pentru a mentine o astfel de interfata munca trebuie sa fie constanta. Daca nu am timp sa merg, indiferent la ce magazin, ar trebui sa pot intra pe site si sa gasesc in timp real marfa pe care o caut.
Programele de gestionare a stocurilor si legarea de interfata on-line sunt pesemne o chestiune mai tehnica, asa incat, de cele mai multe ori, site-urile anticariatelor nu sunt aduse la zi. Acesta este totusi cel mai fericit caz (ca sa ii lamuresc si pe cei din Academiei, este situatia lor).
La polul total opus sunt magazine de antichitati care afiseaza produse inexistente sau care nu le apartin.
Este o diferenta intre cele doua tipuri de produse, primele, cele inexistente sunt in general machetele pe care web-designerul le-a avut la dispozitie din baze de date free si le-a pus pe site ca sa arate bine (le veti deosebi prin perfectiunea scharfului fata de celelalte fotografii) dar care nu vor fi gasite "fizic" in nici un magazin; in schimb, produsele care nu le apartin sunt copii de imagini ale marfurilor aflate pe rafturile concurentei (asadar fotografia pare facuta in magazinul meu, ea insa este preluata fara nici un fel de compasiune legala, de la anticarul din Piata Ovidiu). Nu o sa intru mai mult in aceasta dezbatere care, oricat m-ar tenta, nu face obiectul acestui articol.
Cel mai prost stau anticariatele dichisite in fapt dar cu o interfata jalnica atunci cand vine vorba de on-line. Aici fie achizitorul nu are perceptia vremurilor, fie a intrat pe mana amatorilor. In cazul lor, afacerea are de pierdut; dupa o vizita virtuala, nu ma mai duc la magazin. Am intalnit deseori aceasta situatie la anticariatele care nu se gasesc in orasul meu, distanta geografica trimitandu-ma, prevenitor, la google. As fi vrut sa revizitez acele magazine, insa decrepitudinea ori falsitatea platformei lor on-line mi-au redirectionat plimbarile de achizitii.
In fine, neajunsul la care se expune cumparatorul pentru orice fel de antichitate prezentata bine si corect sau total esuat pe internet, este ca nu va beneficia de o mica marja de negociere, avantaj al vizitelor fidelizate la anticarul favorit.
Concluzionand, sunt cateva aspecte:
- platformele on-line ale anticariatelor nu reprezinta decat o sursa orientativa asupra obiectelor pe care le gasiti;
- imaginile de pe aceste site-uri trebuie analizate din perspectiva apartentei lor la macheta designerului de web sau a magazinului respectiv;
- preturile sunt intr-o mica masura negociabile, dar niciodata on-line.
Pe curand,
C.
Nota asupra imaginii: Anticariat Unu - Bucuresti, fotografie preluata de pe blogul Edgar Hauster.
RSS Feed