ale cărui geamuri nu se vor deschide nicicând.
Pentru a nu îi mai fi frică de clovni.
Tonitza a pictat clovni trişti, preocupaţi şi suferinzi, Iser a umanizat-o pe Colombina, Stephănescu-Arephy, pictor societar în anii '30 al Asociaţiei Independenţilor la Paris, a surprins pe pânză lumea nocturnă a reprezentaţiilor în spectacolele de varieté, în fine, magia arenelor cu arlechini, lei şi pantere este prezentă în pânzele de mijloc de secol XX ale Margaretei Sterian.

Adaug un comentariu propriu la o altă lucrare, "Clovnul cel tânăr" - ulei pe carton, colecţia dr. O. Fodor (foto supra). Probabil că analogia tinereţe-clovn este un paradox. Ni-i închipuim întotdeauna bătrâni, ori măcar îmbătrânind odată cu circul şi rămânând pictaţi pe faţă cu praf albicios, ce-ascunde riduri. Sunt măşti peste care guri uriaşe anunţă zâmbind isprăvi de tot caraghioslâcul. Si atunci cum să judeci plastic o lucrare ca a lui Tonitza (lăsând la o parte însăşi ideea de a judeca un astfel de maestru) când clovnul este tânăr, decât, la rându-ţi, cu suflet doborât de tristeţe. Totul este o înşelătorie. Actorul circului este în primul rând un om, cu oboseala vieţii lui şi nu-i mai pasă dacă noi, publicul îl vedem în această postură: cu mâinile apropiate a rugăciune poate, cu buze strânse mut şi respirând melancolie. E doar un om şi el. Acesta este mesajul circului în general, în pictura lui Tonitza. O viaţă grea, de sacrificiu, pentru bieţi copii născuţi în spatele arenei şi care nu vor avea nicicând altă opţiune, decât de a urma, mereu, profesia celor de dinaintea lor. Infruntă viaţa cu mâinile cuminţi, adunate în poală. Ori ca "Pagliaccio", un alt clovn al lui Tonitza, prin plânset.
O scurtă notă asupra unui tablou al lui Iser, căci nu vă aşteptaţi poate să vedeţi decât din nou culorile spectaculosului. Adjudecatarul acestui lot a investit în arta maestrului având viziunea unui altfel de mesaj: Pierrot si Colombina suntem (tot) noi. Căci lipseşte cortina. Iar papucul de balet şi rochia involtă a fetei anunţă în mod egal spectacolul, lumina, rampa dar şi cotidianul, viaţa, firescul.

Aleg astăzi poate în premieră pentru mulţi dintre dumneavoastră, o operă specială din creaţia lui Gabriel Stephănescu-Arephy. Profund subiectivă alegere, căci temeiul vremurilor în care s-a petrecut pictura îmi este drag prin el însuşi, ca spirit. Si atunci cum să nu mă fascineze jongleriile cu făclii ori săbii, înghiţitorii de foc sau alţi atleţi ce-şi arătau talentul internaţional la "varieté", în cafenelele de noapte ale distracţiilor de atunci. O imagine dintr-o boemă trecută şi fără a adăuga alte comentarii. O lume captată minunat de pictor, a cărui viaţă pariziană îşi arată iată, subliminal, amprenta.
Un actor al scenei nocturne, chinez jonglând cu farfurii în pictura "Cafenea la Paris" (foto supra - reproducere imagine, prin bunăvoinţa familiei pictorului).

Inchei aici cele trei episoade sub semnul clovnilor şi a colombinelor, urmând să scriu, de voi avea acceptul diseminării de imagine, despre un fantastic sud-american. Marquez al şevaletului, o lungă şi veselă poveste a unei altfel de Erendire. Contemporane.
Până atunci, vă las sub mirajul acestei lumi fantastice, reflectată şi în picturile de început de secol XX; ele zâmbesc şi astăzi enigmatic, colecţionarului.
Pe curând,
C.