M-am aflat de câteva ori în atelierul Mărgăritei Iuca, o pictoriţă de origine română, emigrată de mult în Paris, persoană cu o educaţie vizuală aparte, fiica întemeietorului Şcolii româneşti de gravură, Simeon Iuca. Descendentă a boierilor Brătieni, pictoriţa Iuca este o candidă prezenţă în secolul XXI, graseiază plăcut limba română şi, dacă are timp de istorisiri, poţi să-ţi îmbogăţeşti solid cunoştinţele.
Voi avea sper prilejul să scriu mau multe despre vizitele mele în atelierul său, ceea ce voi povesti însă azi este de ce abilitatea recunoaşterii mâinii gravorului, aşa cum am învăţat-o de la pictoriţa Mărgărita Iuca (care şi-a urmărit adeseori tatăl când lucra) m-a ajutat să găsesc mici capodopere la Charity shop.
Sapi, adânceşti, incizezi, perforezi sau obturezi în piatră, metal ori alte materiale susceptibile să păstreze urma şi iată imaginea în oglindă, într-un fel în care numai Lewis Caroll ar putea să gândească lumea. Când totul este pe dos îţi trebuie multă îndemânare şi viziune în spaţiu, căci nu poţi garanta rezultatul decât după urma imprimată din clişeu pe suportul final. Gravura este o tehnică pentru aşi.
Anul care aproape a trecut, am colindat după bunul plac locuri mai mult sau mai puţin obscure iar drumul m-a dus, pentru că acolo locuiesc uneori, la ţară. Intr-o altă ţară. Călduroasă ţară. Unde mulţi îngheţaţi de ceţurile ce bat dinspre Canalul Mânecii îşi cheltuie cu serenitate pensiile. Tipologia locală este interesantă, nu numai că limba de origine se vorbeşte fluent peste tot acolo, dar şi obiceiurile sunt prealuate integral, reconstituindu-se largi comunităţi de băutori de Guiness şi pensionare agere de la înotul matinal, care se ocupă de munca în folos caritabil pe lângă biserici, după prânz.
Cam acesta este peisajul demografic în care am găsit, vacanţa ce-a trecut, acolo la ţară cum spuneam, o grozăvie de Charity shop, plin de genţi, curele şi pantofi vintage, obiecte de uz casnic, cărţi, filme, jocuri, covoare, mobilier şi tablouri. Preţurile, evident, caritabile, câteva monede aici, câteva monede dincolo.
În prima zi m-am uitat prin geam, orarul ca la charity, nişte ore imposibile, în plină căldură fix la mijlocul zilei, încăpăţânarea mea e mare însă, mai ales că... hm... prin geam parcă se zărea ceva interesant atârnat pe un panou. O ramă baghetă îngustă, rotunjită şi neagră părea că încadrează o gravură.
In ziua ce-a urmat, deja în magazin, am luat la rând cărţile şi filmele, savurându-mi apropierea înceată de o prăpădenie de panou înalt până în tavan (parcă era placa din anii '90 pe care se făcea panotaj la Dalles) plin de rame cu varii poveşti în ele. Nişte planşe cu plante, un peisaj, două şi da, o gravură. Mă scuzaţi, după ce am cerut permisiunea să o scot de pe panou, am mirosit-o (pe furiş, desigur, să nu creadă pistruiata patroneasă a Charity-ului că-s vreo ciudată). Phaii! Mirosul acela stătut, mucegai şi vechi! Eram pe drumul cel bun. Cum puteam să fac totuşi diferenţa între o veritabilă gravură şi un print? Geamul - ceţos. Am întrebat precaut preţul, culmea, era singura lucrare care nu avea ataşată o etichetă din tot ce era atârnat de panou. Bun. L-am aflat. Era de ordinul monedelor. Cash, ca la ţară. N-aveam. Dar începuse să mă gâdile ceva. Verso-ul, o etichetă mică - nu-mi spunea nimic - dar un cârlig de agăţat promiţător plus cuie mici şi subţirele, imprimate uşor cu rugină pe cartonul de spate.
Pe faţă, titlu şi nume artist - notaţii îngrijite şi caligrafice, dreapta-stânga, cu germana oi vedea io ce-oi face! Doamna Iuca, ce părere aveţi? Semnele, caută semnele dacă nu poţi pipăi să simţi asperităţile. Vezi cum îţi bate lumina şi vei vedea urmele săpatului ori obstrucţiei canalului în care s-a vărsat cerneala. Vei putea aprecia astfel şi cam a câta oară s-a turnat în clişeu dacă nu este notat.
Check list-ul bifat aşa încât doamnelor şi domnilor am scurtat discuţia, spunându-i amabilei Charit-ese că aş vrea să cumpăr, dar vin mâine, să-mi pună lucrarea de-o parte împreună cu vreo două cărţi. Total 13 (treisprezece) eur. Achiziţionat a treia zi.
Am găsit recent lucrarea Marie Adler, cu opere expuse la Albertina, întemeietoare a grupului de litogravură al artistelor vieneze, "Radierclub", în Viena anilor 1900, la Antiquariat Schleifer, în Austria. Preţul anticarului este încurajator. Lucrarea se numeşte "Michaeler-Durchhaus, Wien" (Cca. 1920/1930).
A patra zi Charity-ul a pus în locul Mariei Adler lucrarea lui Tom Waghorn ("British visual artist who was born in 1900. Sold at Bonhams Oxford 'Art & Antiques - Pictures' in 2012. The artist died in 1959") - The Monument - foto supra. Si cum tocmai mă dusesem să înapoiez una dintre cele două cărţi cumpărate odată cu Marie Adler, am mai cheltuit cîteva monede...
Fără îndoială voi rămâne o vizitatoare ferventă a Charity shop-urilor din ţările calde. Mulţumesc pentru ajutorul dat în documentare doamnei Anca P, colecţionară aflată în an sabatic la Viena.
Pe curând,
C.
Voi avea sper prilejul să scriu mau multe despre vizitele mele în atelierul său, ceea ce voi povesti însă azi este de ce abilitatea recunoaşterii mâinii gravorului, aşa cum am învăţat-o de la pictoriţa Mărgărita Iuca (care şi-a urmărit adeseori tatăl când lucra) m-a ajutat să găsesc mici capodopere la Charity shop.
Sapi, adânceşti, incizezi, perforezi sau obturezi în piatră, metal ori alte materiale susceptibile să păstreze urma şi iată imaginea în oglindă, într-un fel în care numai Lewis Caroll ar putea să gândească lumea. Când totul este pe dos îţi trebuie multă îndemânare şi viziune în spaţiu, căci nu poţi garanta rezultatul decât după urma imprimată din clişeu pe suportul final. Gravura este o tehnică pentru aşi.
Anul care aproape a trecut, am colindat după bunul plac locuri mai mult sau mai puţin obscure iar drumul m-a dus, pentru că acolo locuiesc uneori, la ţară. Intr-o altă ţară. Călduroasă ţară. Unde mulţi îngheţaţi de ceţurile ce bat dinspre Canalul Mânecii îşi cheltuie cu serenitate pensiile. Tipologia locală este interesantă, nu numai că limba de origine se vorbeşte fluent peste tot acolo, dar şi obiceiurile sunt prealuate integral, reconstituindu-se largi comunităţi de băutori de Guiness şi pensionare agere de la înotul matinal, care se ocupă de munca în folos caritabil pe lângă biserici, după prânz.
Cam acesta este peisajul demografic în care am găsit, vacanţa ce-a trecut, acolo la ţară cum spuneam, o grozăvie de Charity shop, plin de genţi, curele şi pantofi vintage, obiecte de uz casnic, cărţi, filme, jocuri, covoare, mobilier şi tablouri. Preţurile, evident, caritabile, câteva monede aici, câteva monede dincolo.
În prima zi m-am uitat prin geam, orarul ca la charity, nişte ore imposibile, în plină căldură fix la mijlocul zilei, încăpăţânarea mea e mare însă, mai ales că... hm... prin geam parcă se zărea ceva interesant atârnat pe un panou. O ramă baghetă îngustă, rotunjită şi neagră părea că încadrează o gravură.
In ziua ce-a urmat, deja în magazin, am luat la rând cărţile şi filmele, savurându-mi apropierea înceată de o prăpădenie de panou înalt până în tavan (parcă era placa din anii '90 pe care se făcea panotaj la Dalles) plin de rame cu varii poveşti în ele. Nişte planşe cu plante, un peisaj, două şi da, o gravură. Mă scuzaţi, după ce am cerut permisiunea să o scot de pe panou, am mirosit-o (pe furiş, desigur, să nu creadă pistruiata patroneasă a Charity-ului că-s vreo ciudată). Phaii! Mirosul acela stătut, mucegai şi vechi! Eram pe drumul cel bun. Cum puteam să fac totuşi diferenţa între o veritabilă gravură şi un print? Geamul - ceţos. Am întrebat precaut preţul, culmea, era singura lucrare care nu avea ataşată o etichetă din tot ce era atârnat de panou. Bun. L-am aflat. Era de ordinul monedelor. Cash, ca la ţară. N-aveam. Dar începuse să mă gâdile ceva. Verso-ul, o etichetă mică - nu-mi spunea nimic - dar un cârlig de agăţat promiţător plus cuie mici şi subţirele, imprimate uşor cu rugină pe cartonul de spate.
Pe faţă, titlu şi nume artist - notaţii îngrijite şi caligrafice, dreapta-stânga, cu germana oi vedea io ce-oi face! Doamna Iuca, ce părere aveţi? Semnele, caută semnele dacă nu poţi pipăi să simţi asperităţile. Vezi cum îţi bate lumina şi vei vedea urmele săpatului ori obstrucţiei canalului în care s-a vărsat cerneala. Vei putea aprecia astfel şi cam a câta oară s-a turnat în clişeu dacă nu este notat.
Check list-ul bifat aşa încât doamnelor şi domnilor am scurtat discuţia, spunându-i amabilei Charit-ese că aş vrea să cumpăr, dar vin mâine, să-mi pună lucrarea de-o parte împreună cu vreo două cărţi. Total 13 (treisprezece) eur. Achiziţionat a treia zi.
Am găsit recent lucrarea Marie Adler, cu opere expuse la Albertina, întemeietoare a grupului de litogravură al artistelor vieneze, "Radierclub", în Viena anilor 1900, la Antiquariat Schleifer, în Austria. Preţul anticarului este încurajator. Lucrarea se numeşte "Michaeler-Durchhaus, Wien" (Cca. 1920/1930).
A patra zi Charity-ul a pus în locul Mariei Adler lucrarea lui Tom Waghorn ("British visual artist who was born in 1900. Sold at Bonhams Oxford 'Art & Antiques - Pictures' in 2012. The artist died in 1959") - The Monument - foto supra. Si cum tocmai mă dusesem să înapoiez una dintre cele două cărţi cumpărate odată cu Marie Adler, am mai cheltuit cîteva monede...
Fără îndoială voi rămâne o vizitatoare ferventă a Charity shop-urilor din ţările calde. Mulţumesc pentru ajutorul dat în documentare doamnei Anca P, colecţionară aflată în an sabatic la Viena.
Pe curând,
C.
RSS Feed