"INCHINARE
tinerelor inspiratoare, care au făcut din viaţa mea
psihică şi fizică un cult şi o muncă creatoare. Privirile
lor au mângâiat o frunte, care de mult ar fi fost încreţită,
fără zâmbetul primăverii şi cântul încântării

AUTOPORTRET
In zorii zilei de 15 Februarie, anul 1881, pe un ger cumplit, apare în strada Luminii, din vechea cetate dacică Drubeta, o stea.
La 9 ani, în clasele primare, popa Barbu tocia cu nuiaua degetele micuţului, care copia portretul Regelui Carol I sau "Sentinela" de Grigorescu.
- Drace, să nu mai faci cai verzi pe pereţi! - se răstea popa, lăsând să cadă varga pe degetele sângerânde ale copilului.
Mama sa, deasemenea, îl dojenea aspru pentru apucăturile sale artistice.
La liceu, se simte stingherit de unii profesori, care nu-l încurajează câtuşi de puţin şi-îl fac mai degrabă să prindă desgust de învăţătură.
La 16 ani, desenează, din memorie, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa MM. LL. Regele Carol I şi Regina Elisabeta, chipul Auguştilor Suverani.
Regele, surprins de această memorie ageră, îl întreabă: "Ce doreşte tumnifoastra?"  In loc să solicite ajutor regal pentru a pleca la paris, el cere simplu: o decoraţie de aur. Regele surâde şi luând o portocală de pe masă spune: "Hun decoraţ pintru tumnifoastra!".
Se înscrie la Scoala de Belle-Arte din Bucureşti. Vara colindă munţii Mehedinţului şi ai Gorjului, noaptea citeşte pe Victor Hugo sau pe Guy de Maupassant.  Patru ani de studii la Belle-Arte îi dau aripi, ca să fugă spre Paris cu 84 lei în buzunar.
Nu se preocupă de medalii sau certificate de studii.  El vrea să treacă dincolo de condicele biroucraţiei. Străbate ţara per pedes apostolorum.  Se duce la mânăstirea Putna, unde, în anul 1904, se serbează 400 ani dela moartea marelui Voevod Ştefan cel Mare.  Cunoaşte acolo pe tânăra Lala Filievici, fiica preotului din Stotojineţ.  Un timp se opreşte la Storojineţ, apoi prin Cernăuţi-Rădăuţi-Suceava, se îndreaptă prin Poiana Stampii, spre Paris.  Lala îl urmăreşte cu gândul, înduioşată de îndrăsneala celui venit din Regat.
Toamna târziu soseşte la Paris, vesel ca şi când ar fi colindat ţări şi ape.  Se înscrie la Şcoala Belle-Arte, dar o părăseşte, neavând cu ce să-şi achite taxele. Mai apoi se înscrie la Academina Julien.
Se împrieteneşte cu tânărul doctorand Gorică Alexandrescu, care, ani de-arândul i-a fost de mare folos şi pentru care poartă o mare recunoştinţă.
La Academia Julien, neavând de multe ori cu ce să plătească taxele, făcea pe modelul. Astfel, a pozat în atelierul unor americani, pentru un "Christ pe cruce".  Intr-o dimineaţă modeul cade leşinat de pe seletă.  Nu mâncase de 4 zile.  Profesorul Vernet îl ajută să-şi vie în fire. Un elev, Teodoroff, bulgar, apucă de sub picioarele modelului carnetul de studii şi-l arată prefesorului.  Comment, vous faites de la peinture? - exclamă profesorul, iar apoi adresându-se elevilor: - Când voiu lipsi eu dela curs, modelul vă poate face corectura.
In anul 1908 expune pentru prima oară la Salonul Naţional din Paris.  O tânără doamnă româncă, din înalta societate, se îndrăgosteşte de îndrăzneţul călător, care voeşte şă-şi ajungă scopul prin mijloace proprii.  Această dragoste însă, nu i-a fost de vre-un folos, căci doamna vroia să îl atragă într-un partid politic influent.
In anul 1910, pleacă în călătorie de studii, în Italia.  Doria să înveţe tăiatul marmorei.  D-rul Swiecinsckz, Gh. Bratu, O.Tafrali îi sunt de ajutor.
La Fflorenţa este îmbrăţişat cu cădură de Profesorul R. Romanelli. Doi ani studiază în atelierul marelui sculptor şi pictor.  Era sărac, abia avea ce să mânânce. In atelier, câştiga 40 lire pe 6 săptămâni de lucru.  Din cauza sârguinţii, deseori era invitat la masă de profesorul Romanelli.
Intr'o bună zi, crezând că-i face un bine, Profesorul vine cu Kalinderu la atelierul de marmoră.  Acest Kalinderu venea în Italia, ca "Ministro del Re di Romania", în care calitate i se deschideau toate uşile.  In faţa lui, tânărul nu era decât un biet neghiob de român.  "Mă, - îi spune Kalinderu - să faci bine să vii în ţară, ca să nu mai cerşeşti printre străini!"  Atât a fost deajuns, pentru ca în faţa Profesorului ROmanelli, tânărul să-i arunce o înjurătură oltenească, de care ispravă toată Florenţa vorbea apoi.
Profesorii-Sculptori Trentacoste, Caradossi, Guerri îl apreciază şi-l recomandă peste tot.  Muzeul Uffizi îi cumpără trei lucrări.  Este numit "Commissario corrispondente" al Expoziţiei Internaţionale din 1911.
​[...]"
Sfârşit partea I
​

"- ALEXIS MACEDONSKI -
[...] Dintre operele de seamă ale lui Macedonski, cunoscute în România, este destul să cităm "Raiul Pierdut".
"Raiul Pierdut" (Museul Simu-Bucureşti) fusese expus la Paris cu câteva luni înainte de "reapariţia" lui De Groux.
Cei care nu vor gusta unele din lucrările pictorului român, îi vor îngădui pentru ţelul urmărit, să-şi realizeze concepţiile aşa cum el înţelege s-o facă. Ei nu-i vo pretinde să fie fotografic, şi nici uşor la îndemâna trecătorului distrat, sau cu idei preconcepute.  Ei se vor mulţumi să admire din lucrările expuse pe cele care se apropie de unghiul sub care sunt obişnuiţi să privească opera de artă.
Rămâne ca ceilalţi - şi suntem siguri că se găsesc şi dintre aceia - să preţuiască în întregul lor lucrările adunate aici, smulse din paginile unei vieţi eroice şi sbuciumate în largul furtunatic al lumei, unde printre streini, Macedonski şi-a câştigat pâinea şi faima."

"- ALEXIS MACEDONSKI - 
Alexis Macedonski numărat azi printre pictorii cei mai de vază ai Parisului, este întâiul născut al marelui poet Alexandru Macedonski .
Prima expoziţie însemnată a lucrărilor sale a avut loc la Paris sub patronajul Domnului Leon Berard ministrul artelor şi al instrucţiunei publice franceze. (Februarie 1922, Galerie A.M.Reitlinger, 12, Rue de la Boetie, Paris).
Expoziţia a fost considerată ca cea mai strălucită a sezonului.  Filmele Gaumont "Acutalităţi" răspândesc în lumea întreagă efigia pictorului şi reproduceri după lucrările expuse. (Gaumont "Actualitees", fevrier 1922).
Statul francez îi cumpără una din lucrările expuse pentru Muzeul Luxembourg. ("l'Intransigeant", 25 Mars 1922).
Acest succes, care, pune pe Macedonski în lumină printre cei mai de seamă artişti ai Franţei contemporane, nu este decât o etapă a activităţei pictorului.
Macedonski expune pentru prima oară în România la 1905. (Ateneu... "Cercul Artistic").
După trei ani de studii în Italia, debutează la Paris sub auspiciile lui Laurent Tailhade şi Louis Vauxcelles. (Salon d'Automne, 1908).
Martor al tuturor nedreptăţilor imbecile ridicate cu ură împotriva tatălui său peotului a la divine effigie (Leon Thevenin "La Roumanie Nouvelle"), copilăria pictorului Macedonski nu este decât un chin de suferinţă şi este forţat să plece printre streini, unde trăeşte în taberile tinerilor artişti, frământându-se în lupta cu arta şi cu viaţa.
"Dintre toţi artiştii a căror străduinţe îmi sunt cunoscute, şi a căror evoluţie am urmărit-o, Alexis Macedonski este de sigur cel care necontenit şi aproape de două zeci de ani, mi-a dat totdeuna impresia de a merge către acea măestrie pe care n'o pot atinge singur nici geniul nici munca decât laolaltă". (L. Ginies "Le Feu", 1 Mars 1922)."
In 1911, Alexis Macedonski numai este un necunoscut în lumea artistică a Parisului. Lucrările lui sunt puse de către critici în rând cu cele ale lui Laprade, Henri Matisse, Camoin, Manzzana Pisarro. (Achile Segard "l'Opinion" 22 Avril 1911), sau, în antiteza puse de către Peladan, de-asupra tuturor expozanţilor Salonului. ("La Revue Hebdomadaire" 3 Juin 1911).
Macedonski, care nu se înfeudează nici unei grupări, urmează să lupte în vălmăşagul celor două mari curente în prezent - însă paralel cu amândouă - pentru ţelul ce-i este personal în arta timpului căruia îi rămâne necontenit credincios.
"Alexis Macedonski nu aparţine nici unui cenaclu, el nu ţine trena nici unuia dintre pontifii mari sau mărunţei care predică azi "dans l'Ile Sonnante de l'Art francais", şi însfârşit, el nici nu pretinde măcar să aparţină vreuneia din doctrinele la modă".
"Cum! e oare cu putinţă ca în această a doua lună alui 1922, un pictor a cărui inspiraţie şi tehnică sunt incontenstabil moderne, să nu fie nici simultaneist, nici sintetist, nici sincronist, nici cubist, nici naturist, nici expresionist... nici chiar postcubist, şi să-şi permită de a fi pur şi simplu pictor ?..."
Gabriel Mourey, autorul rândurilor citate, dintere cele servind de frontispiciu expoziţiei lui Macedonski din 1922, conclude:
"Alexis Macedonski, este un muncitor cinstit şi conştiincios, care are respectul trecutului; marea lui cultură artistică şi literară ce-i este stăvilar împotriva relelor exemple ale modei, şi seducţiunilor succesului dobândit cu uşurinţă, îi vor permite să întrebuinţeze toate cuceririle tehnicei moderne, în sensul unităţei şi frumuseţei clasice."
Insă, a fi "pictor" n'a însemnat niciodată pentru Macedonski, a se lăsa îngrădit de eterna ameninţare a unui Rubicon de netrecut, aruncând spaima în oştile nelămurite ale picturei, găsindu-se pe neaşteptate, în faţa spectrului cu clopoţei al picturei anecdotice şi literare, monstru parazitar născut din pierderea oricărei legături cu mara tradiţie a picturei şi totdeodată din dispreţuirea, sau înţelegerea greşită a întregului aport modern, care pentru unii se limitează sau se opreşte la marele Cezanne, dar şi acesta rău înţeles.
"Ceiace urmăreşte Macedonski, în cercetările sale picturale precise, încă din 1909, este de a uni plastica cu cugetarea şi stilul de viaţă."
​"Pânzele sale care în ansamblul tehnic se prezintă diferite una de alta, mai îndelung examinate, se înrudesc toate, printr'o egală cercetare de sinceritate, o egală măestrie de factură, o egală pătrundere şi inspiraţie, menite nu numai să hotărască amatorul, dar pentru a face să mediteze pe artist şi a da de gândit că epoca noastră, după convulsiuni informe, reîncepe a renaşte ai cărei făuritori se află de-acum printre noi". (Louis Ginies, "Le Feu", 1 Mars 1922)."
Această contompire de antiteze sau de ţeluri delăsate, căci înfrânte, Macedonski a viot-o printr-o revalorizare a mijloacelor pur plastice, în îmbogăţirea lor expresivă necontenită prin noi cuceriri.
Cei înadevăr iniţiaţi în complexul sbuciumărilor picturale din Franţa, înţeleg uşor că nu este vorba de o pictură zisă cerebrală "dada" abstract şi deja bătrânesc, arătându-se ca o noutate distinsă şi putând figura cu strălucire numai în provinciile imperiului chinez revoluţionar şi novator.
Gustave Kahn, la rândul său, în 1927, pune pe Macedonski în frunte, atunci când constată o renaştere a picturei imaginative, şi face aceasta prin mijloace pur plastice şi în antiteză: "de la vignette conventionelle" sau de pictura lui Odilon Redon şi Gustave Moreau (Gustave Kahn: Art. "Mercure de France", 15 Juillet 1927).
O glorioasă cunună, pe care pictorul n'o dispreţuieşte, căci este rolul perserverenţei şi credinţei lui nestrămutate, în prisma modei unui timp ce aparţine nemărginit de trist în ultimele svârcoliri ale "Suprarealismului".
Neliniştea "haotică" desprinzându-se în unele compoziţii ale pictorului (Ex. Drouant 1927), este un argument vehement al puterei evocatoare a ritmului compoziţiei condus în acest sens prin mijloace pur picturale.  Si tot astfel: un rezultat opus reese din aceiaşi voinţă realizată pe o suprafaţă diferit organizată.
"La galerie Reitlinger, veţi vedea "La Belle au Bois Dormant", marele panou pe care Macedonski l-a realizat pentru castelul de Lineau, isbutind a da cu o fericită uşurinţă impresia voită de calm şi de repaos printr-o armonioasă distribire de linii orizontale şi verticale" (Andre Warnond, "Avenir", 20 fevrier 1922).
Inafară de "La Belle au Bois Dormant", Macedonski realizează "Le Port Catalan", compoziţia sa cea mai vastă pentru castelul Esparrou în Roussillon.
Dar, între aceste două lucrări, şi în afară de o serie de portrete executate la Paris, solicitat să se ocupe de Arta Decorului, pictorul primeşte direcţia artistică a Filmelor de Baroncelli. El realizează pe acest teren lucrări de o concepţie nouă, care'l clasează ca renovator al Artei Decorului împreună cu: Robert Mallet Stevens, Donatian, Chimot, Drian. (M. Querlin "Petit Journal", 13 Avril, 1923; "Comoedia", 24 novembrie 1922; "Le Theatre et Comoedia Illustre", reproduce machete ale lui Macedonski, articol semnat de Rene Clair).
Pe timp de doi ani aproape, Macedonski se stabileşte la Collioure, port de pescari din Catalonia franceză (Carles Grando. El pintor Alexis Macedonski, "La Veu de Cataluny", Barcelona, 16 janvier 1923; "L'Intransigeant", articol de Titayna asupra lui Callioure, Foujita, Macedonski, Favory).
Printr'un larg stagiu în cercurile artistice şi literare ale Provenţei (încă din 1909) strâns unit mişcărei din Aix en Provence, devenit o Florenţă a Franţei, pictorul român este desemnat ca delegat al Provenţei cu ocazia sărbătorirei lui Albert Saisset la Perpignan, unde Macedonski vorbeşte şi în numele patriei îndepărtate. (Allocution de M.Macedonki, delegue de Provence, "Le Coq Catalan", 1 Decembre, 1923).
Gabriel Mourey expune în frumoasa cadenţă a stilului său, ceia ce Macedonski doreşte Provenţei: [...].
Reîntors la Paris, Macedonski organizează o expoziţie cu un grup pe care îl constitue.  La această manifestare ia parte şi fiul său, cel mai tânăr dintre pictorii Parisului: Soare (Soare Alexis Macedonski), care debutase cu o lună mai înainte printr'o expoziţie personală de peste patruzeci tablouri (Galerie Armand Drouant, Paris, 1925) la vârsta de 15 ani sub auspiciile lui Henri Massis, Francis Carco şi mai ales Louis Vauxcelles, care scrie prefaţa catalogului pentru expoziţia "copilului minune".
In acest grup figurează nume dintre cele mai strălucite ale artei moderne franceze: [...].
Statul francez cumpără o nouă lucrare a pictorului român pentru Meseul Honfleur (Galerie A. Drouant).
Anul trecut, 14 Iunie 1927, o expoziţie a lucrărilor mai recente ale lui Macedonski, ocupând trei săli ale Galerie Drouant, succede unei a doua strălucite expoziţii a fiului său Soare: [...].
Această expoziţie este un punct culminant ascendenţei pictorului. Inconjurat şi sărbătorit de camarazii primilor ani de luptă, se pun bazele unui Salon nou despre care se va vorbi la timp.
Răspunsul lui Macedonski intervievat de "Paris Midi" asupra "Criticei de Artă şi Artiştilor" îi câştigă simpatii noi printre cei ce iubesc curajul hotărât pentru o cauză dreaptă. ("Paris Midi", 28 Aout 1927).
Legăturile lui Macedonski cu lumea intelectuală a Parisului sunt numeroase şi din cele mai profunde.
Peladan, criticul pe care opinia actuală îl pune alături de Ruskin, revenind de la excesivitatea celebrei "Rose et Croix", sfârşeşte prin a considera pe Macedonski, ca discipolul său intelectual cel mai apropiat, şi proectează o expoziţie - 1911 - grupând în jurul acestuia, rarele elemente combătând încă pentru o pictură ce nu rupe cu tradiţia. (Nu este vorba de cea academică).
[...]
Printre prieteniile lui Macedonski mă voi mulţumi, dintre pictori să evoc pe Henry de Groux, înaintaş al său, creator între altele, a celei mai formbidabile opere a timpului: "Le Christ aux Outrages". Henry de Groux, figura cea mai ciudată şi mai miraculoasă a epocei, neştiută sau puţin înţeleasă încă de mulţi a stârnit totuşi cel mai violent uragan războinic în lumea picturei - exceptând bătăliile duse în jurul numelui lui Delacroix. (Ultima sa manifestare însemnată, "Le Christ aux Outrages" reexpus, numeroase picturi, sculpturi şi litografii: "Salon d'Automne" 1911, prefaţă de Arsene Alexandre).
In clipe când întreg edificiul de coherenţă dintre prezent şi trecut se clatină între două curente arbitrare, cel al saloanelor zaharisite şi cel al deslănţuirei saturnalei prea îndelung supusă prejudecăţilor sterpe, Henry de Groux, pictorul rătăcitor, dispărut şi uitat, trecut ca decedat în listele catalogului  saloanelor precedente, revenind ca prin miracol în arena pariziană, rămâne unul din fruntaşi cărora Gauguin - din exilul său de pe alte tărâmuri - cere ca lucrările pe care le trimite la Paris să-i fie arătate lui printre cei dintâi, pomenindu-i numele alături de Puvis de Chavannes şi Degas. (Scrisorile lui Gauguin către Daniel de Montfreid).
De Groux, purtat în slăvi şi hulit în acelaşi timp, găseşte un champion în fervenţa lui Macedonski, care plecând la Bruxelles, cedează atelierul său pictorului flamand.  Prin legăturile pe care le are cu mediul artistic provensal, Macedonski devotează cauzei lui de Groux prieteniile noastre comune.  El hotărăşte stabilirea în Provenţa a acestui mare liric, care, pictor, sculptor şi poet tot pe atât de puternic uitat din nou şi de parte de bursa acţiunilor în curs forţat a negoţului de artă dela Hotel Drouot, în izolarea pe care singur şi-a voit-o, aşteaptă cea din urmă apoteoză. [...]"

Louis Bertrand
Paris 1927
din Catalogul Expoziţiei Macedonski - Ateneul Român - 1928
​pag. 06 - 14