La fel de onest şi fidel epocii în care a trăit, Gabriel Stephănescu-Arephy, pictând interiorul de la Arefu, prinde în penel scaunul caracteristic acelei perioade. In linii fin curbate, cu tapiţeria din catifea bordeaux.
Un interioar simplu (foto alăturat, reproducere imagine prin bunăvoinţa familiei pictorului) pe care nu îl putem atribui altor vremuri, decât ale acelora în care pictorul a creat. Scaunul elegant, sobru, la trecerea din vestibul spre etajul casei familiei.
Spuneam în episodul (1) că scaunul, dacă aparţine unei epoci anume, dă tonul întregii lucrări şi stimulează printr-o sugestie ceea ce era în vremuri trecute ori ceea ce este în ziua de astăzi. Aici e un truc. Am să explic acest lucru prin mijlocirea comparaţiilor, fără a insista mai mult în exemplificări. Trucul în arta contemporană constă în a aduce, de cele mai multe ori la "comanda" inconştientă a pieţei, în actualitate, istoricitatea şi odată cu asta tradiţia unor epoci. Am întâlnit bunăoară acest procedeu în pictura unui tânăr neamţ care, extrem de talentat şi inspirat şi-a relansat o serie de portrete clasic pictate, redefinindu-le în stil art nouveau. A fost o idee inspirată şi ele au plăcut ca atare, pentru că trucul a funcţionat. Publicul a asociat ideea unei epoci de creaţie extrem de fecundă şi graţioasă, "uitând" practic că respectivele portrete erau contemporane.
La fel se întâmplă cu mobilierul, pentru că mulţi dintre cei talentaţi au înţeles că a vinde înseamnă deseori a face apel la tradiţie, ori tradiţie înseamnă ce am iubit cândva, ce nu mai este. Interioarele cu mobilier vechi (evident şi cu scaune) vor atrage ca un magnet, iar "iluzia" va funcţiona.
Totusi, cu siguranţă că pictorul contemporan are ca model în primul rând lumea din jurul său. Si dacă este onest, precum Marinela Măntescu, apare frumos bunăoară şi extrem de realist reprezentat, în pictura cu tuşă puternică, fovă chiar şi... scaunul de plastic. Iată-l în peisaj, colţ de terasă (foto alăturat, lucrare din expoziţia Salonului Naţional de Pictură, noiembrie 2014 - sala de expunere Galeriile Orizont).
Si câţi nu suntem obişniuţi cu acest mobilier de grădină, atât de caracteristic consumerismului societăţii în care trăim!
Simboluri dintr-o epocă "de aur" în pictura lui Radu Prişcu (foto alăturat, ulei pe pânză, colecţie privată) toate adunate pe scaunul de lemn, cu forma lui "stass" obiect de mobilier pe care dacă îl dai cu picioarele în sus, vezi cu siguranţă o ştampilă triunghiulară inscripţionată "C.T.C." (control tehnic de calitate, pentru mai tinerii mei cititori, adică ştampila industriei româneşti comuniste). Nu văd ştampila, aţi înţeles asta, dar scaunul, pretextul adunării de către Radu a ţigărilor Carpaţi, a pozei de la grădiniţă şi a zaharniţei moştenire de familie, golite însă, fără zahăr, este metafora prin care pictorul îşi adună plastic lumea de-atunci (tabloul este făcut în anul 1984).
In schimb, nimic mai uşor pentru a sugera apartenenţa la alte vremuri, când pictorul alege să redea pe pânză vremuri pe care nu le-a trăit. Este trucul despre care vorbeam mai la început şi nu am să mai insist asupra aplicabilităţii lui în pictură.
Căci fidel colecţionar al timpurilor mele, aduc spre atenţia şi în gândul vostru, scaunul altfel. Acela care nu se pune pe perete, în ramă, ci acela căruia îi stă bine în oricare ambient modern (foto alăturat).
Ceea ce propune prin creaţiile sale Codrin Mircea, un tânăr artist a cărui galerie futuristă încântă de ceva zile Bucureştiul, fix la nr. 101 pe Calea Victoriei, este îmbogăţirea zonei de calm personal, locul în care ne relaxăm acasă, cu un obiect de mobilier clasic, regândit cu simboluri contemporane. O combinaţie fericită în cazul lui Codrin, a cărui îndrăzneală ştiu că va fi răsplătită pe măsură.
Rămas bun pentru astăzi şi pe curând.
C.
Căci fidel colecţionar al timpurilor mele, aduc spre atenţia şi în gândul vostru, scaunul altfel. Acela care nu se pune pe perete, în ramă, ci acela căruia îi stă bine în oricare ambient modern (foto alăturat).
Ceea ce propune prin creaţiile sale Codrin Mircea, un tânăr artist a cărui galerie futuristă încântă de ceva zile Bucureştiul, fix la nr. 101 pe Calea Victoriei, este îmbogăţirea zonei de calm personal, locul în care ne relaxăm acasă, cu un obiect de mobilier clasic, regândit cu simboluri contemporane. O combinaţie fericită în cazul lui Codrin, a cărui îndrăzneală ştiu că va fi răsplătită pe măsură.
Rămas bun pentru astăzi şi pe curând.
C.
RSS Feed